Doi bărbați care ar fi fost abuzați sexual de Michael Jackson când erau copii reiau procesele împotriva companiilor acestuia6Foto1Video© romanialibera.ro

Doi bărbați care ar fi fost abuzați sexual de Michael Jackson când erau copii reiau procesele împotriva companiilor acestuia

, 8 știri, 30 vizualizări

Wade Robson și James Safechuck, ambii în vârstă de 40 de ani, susțin că Michael Jackson a abuzat de ei ani de zile, pe când erau copii. Ei pot acum să continue procesele, care fuseseră blocate anterior, împotriva companiilor megastarului de la a cărui moarte s-au împlinit în iunie anul acesta 14 ani. Cei doi spun că aceste companii aveau responsabilitatea de a-i proteja, scrie news.ro.

Avocații lui Michael Jackson își susțin însă nevinovăția.

Robson și Safechuck susțin că au fost abuzați de Jackson la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, în timp ce stăteau la ferma sa Neverland. Acuzațiile au apărut în documentarul Leaving Neverland din 2019, pe care familia lui Jackson l-a descris ca fiind un "linșaj public".

În 2020, un judecător din Los Angeles a decis că James Safechuck nu poate da în judecată companiile lui Michael Jackson, pentru că societățile nu aveau o obligație de a avea grijă de el. Un an mai târziu, același judecător s-a pronunțat și împotriva lui Wade Robson pe motive similare.