
Doi elevi au fost prinși cu droguri în curtea unui liceu din Timișoara
”În cursul zilei de ieri (marți - n.r.), un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, aflat în serviciul de patrulare, a identificat în curtea unui liceu, doi tineri, dintre care unul minor, având substanțe interzise asupra lor. Jandarmilor le-a atras atenția comportamentul suspect al celor doi, iar în urma verificărilor, au descoperit asupra lor plicuri transparente cu substanță pulverulentă cristalină”, a transmis, miercuri, Jandarmeria Română, conform ziare.com.
Minorul, în vârstă de 16 ani, care nu învăța în liceul respectiv, deținea cea mai mare cantitate din substanța găsită și un cântar electronic.
El a declarat că achiziționase materia pentru o petrecere la care urma să participe și că îi oferise prietenului său, cu care era la momentul identificării de către jandarmi, un pliculeț cu substanță pentru consum.