Doliu în presa din România, a murit Mihai Stegerean. Lasă în urmă trei fetițe și o soție îndurerată4Foto© adevarul.ro

Doliu în presa din România, a murit Mihai Stegerean. Lasă în urmă trei fetițe și o soție îndurerată

, 6 știri, 0 vizualizări

Veste tristă pentru lumea televiziunii și a presei românești. Mihai Stegerean, cunoscut de colegi și prieteni drept „Stege”, a încetat din viață luni, 1 decembrie, după o lungă și chinuitoare luptă cu boala. Anunțul morții sale a fost confirmat de foștii colegi de breaslă. Avea doar 50 de ani.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, jurnalistul s-a stins după ani întregi în care a luptat împotriva unei boli necruțătoare. A lăsat în urmă o soție îndoliată și trei fiice.

„Cu inimile sfâșiate, anunțăm că Mihai Stegerean s-a stins. De astăzi, Mihai rămâne doar o amintire… de fapt, multe. Amintirea unui prieten cu inimă mare și gură la fel de mare, mereu pus pe șotii, dar fără urmă de răutate; amintirea unui reporter fără astâmpăr și a unui producător care știa să te facă mai bun chiar și atunci când nu mai aveai energie. Un om care nu suporta să fie compătimit, pentru că își vindeca singur rănile și găsea mereu puterea să se ridice.