Doliu la Rapid: antrenorul Costel Gâlcă și-a pierdut fratele2Foto© sport.ro

Doliu la Rapid: antrenorul Costel Gâlcă și-a pierdut fratele

, 5 știri, 0 vizualizări

Anunțul, scurt, fără multe amănunte, a fost făcut pe pagina de facebook a clubului giuleștean: "Conducerea, staff-ul și jucătorii Rapidului sunt alături de antrenorul nostru, Constantin Gâlcă, în aceste clipe grele, marcate de pierderea fratelui său. Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!".

Surse din lumea fotbalului spun că Gâlcă era foarte apropiat de fratele său, care avea 56 de ani și suferea de ceva timp de o boală incurabilă. În cursul serii de luni, o delegație a Rapidului a dus o coroană la locul în care a fost depus trupul fratelui lui Costel Gîâlcă și i-a fost alături tehnicianului, extrem de afectat de pierderea suferită.

Cum jucătorii Rapidului au avut antrenament sâmbătă, a doua zi după remiza albă din ultima rundă, cu U Cluj, în deplasare, toată lumea a primit liber duminică și luni. De azi, vișiniii ar urma să reia pregătirea, pentru partida de duminică, acasă, cu Hermannstadt.