Donald Trump ar fi surprins de filmul în care e jucat de actorul român Sebastian Stan, afirmă regizorul său9Foto1Video© hotnews.ro

Donald Trump ar fi surprins de filmul în care e jucat de actorul român Sebastian Stan, afirmă regizorul său

, 9 știri, 38 vizualizări

Ali Abbasi, regizorul filmului „The Apprentice” în care actorul român Sebastian Stan îl joacă pe Donald Trump, afirmă că fostul președinte american ar fi „surprins” de lungmetrajul său dacă l-ar vedea și a ironizat amenințarea echipei de campanie a acestuia că îl va da în judecată, relatează Reuters.

The Apprentice a avut premiera luni la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, fiind ovaționat timp de 8 minute după încheierea proiecției. Variety a relatat că Abbasi a fost atât de încântat de recepția călduroasă de care a avut parte lungmetrajul său încât a început să sară în sus de bucurie.

„Este timpul să facem filmele relevante. Este timpul să facem filmele politice din nou”, a exclamat el, ironizând faimosul slogan de campanie al lui Donald Trump, „E timpul să facem America măreață din nou”.