Dosar penal după amenințările primite de George Simion2Foto© mediafax.ro

Dosar penal după amenințările primite de George Simion

, 7 știri, 0 vizualizări

Poliția Română a deschis un dosar penal, după ce AUR a depus o plângere în care reclama faptul că liderul formațiunii, George Simion, a primit amenințări pe rețelele de socializare.

„În completarea informării din 15 septembrie 2025, referitoare la amenințări cu moartea adresate pe rețelele sociale unui om politic, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliție Române este abilitat să facă următoarele precizări. La nivelul instituției a fost înregistrată o plângere penală, formulată de un partid politic. Astfel, în cauză, a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări, conform prevederilor legale”, transmite IGPR într-un comunicat de presă.

AUR anunța luni că a depus o plângere penală „împotriva tuturor celor care au incitat la ură și violență”, în urma participării lui Simion la Festivalul Libertății de Exprimare de la Londra (Free Speech Festival).