3Foto© stirileprotv.roDosar penal pentru un român care și-ar fi răpit fosta iubită de pe o autostradă din Austria
Polițiștii români anchetează un bărbat din județul Mureș pentru lipsire de libertate, după ce autorități din mai multe țări au intrat în alertă pe motiv că un cetățean român și-a răpit fosta iubită, potrivit News.ro.
Cel care a sunat la poliția austriacă a fost un prieten al femeii, cetățean austriac.
"În fapt, autoritățile din Austria au transmis către I.P.J. Sibiu o informare cu privire la faptul că, la data de 1 mai 2026, în cursul serii, un tânăr, de 26 de ani, a sesizat organele de poliție din Austria că prietena lui, de aceeași vârstă, a fost răpită de fostul său partener în timp ce aceasta se afla pe o autostradă din Linz.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că fostul său partener, de 28 de ani, domiciliat în Lechința, județul Mureș, face obiectul unui ordin de protecție provizoriu, valabil în perioada 28 aprilie 2026 - 3 mai 2026, prin care acesta este obligat să nu se apropie de victimă sau de locuința acesteia", informează polițiștii din România.