Dosarul Hexi Pharma a fost închis, deoarece faptele s-au prescris11Foto© adevarul.ro

Dosarul Hexi Pharma a fost închis, deoarece faptele s-au prescris

, 17 știri, 17 vizualizări

Flori Dinu, directorul general al companiei Hexi Pharma, primise în ianuarie 2019, la Tribunalul București (instanța de fond), o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, iar Mihai Leva, șef de producție al firmei, fusese condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare. De asemenea, compania a fost obligată la plata unei amenzi penale de 2,6 milioane lei.

Aceste pedepse au fost anulate vineri de Curtea de Apel București, pe motiv că faptele s-au prescris. Magistrații au aplicat, ca și în alte dosare importante din ultima vreme, deciziile Curții Constituționale privind prescrierea faptelor.

Cei doi directori au primit interdicția de a ocupa funcția de manager într-o societate comercială, precum și exercitarea oricărei activități într-o societate având ca obiect producerea și comercializarea de biocide, pe o perioadă de 5 ani.