Două fetițe, de 5 și 7 ani, din Bihor, rănite după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips
„În cursul zilei de joi, 06 iunie a.c., pompierii militari aleșdeni și echipajul medical care încadrează elicopterul SMURD au intervenit pentru salvarea a două fetițe, în vârstă de 5, respectiv 7 ani. În jurul orei 13.35, un apelant al numărului Unic 112 sesiza producerea unui grav eveniment în localitatea Luncșoara, comuna Aușeu, soldat cu rănirea gravă a două fetițe, care căzuseră din pod, prin tavanul de rigips, una dintre acestea, în vârstă de 7 ani, fiind în stare de inconștiență”, a transnis, joi, ISU Bihor.
Sursa citată a precizat că pentru salvarea acestora, la fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Stației Aleșd, cu ambulanța SMURD a subunității și cu o autospecială de intervenție, precum și elicopterul SMURD.
Ajunse la fața locului, echipajele medicale au acordat îngrijiri celor două micuțe, iar ulterior, fetița în vârstă de 7 ani, aflată în stare de inconștiență a fost transportată cu elicopterul, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor.