Două nave s-au ciocnit pe Canalul Sulina. Un om a murit
Un apel la 112 semnala faptul că un accident s-a produs în jurul orei 7:40, în dreptul localității Partizani, de pe Brațul Sulina. La acel moment, două ambarcațiuni s-au ciocnit. În una dintre ambarcațiuni se aflau trei persoane, iar în cealaltă, o singură persoană.
La scurt timp după producerea accidentului, la fața locului a fost direcționat un echipaj din cadrul Detașamentului Tulcea, cu o ambarcațiune SAR, un echipaj din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crișan, Căpitănia Tulcea, două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean și personal din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Tulcea.
În urma impactului, una dintre ambarcațiuni s-a răsturnat, două dintre persoanele implicate reușind să iasă singure la mal până la sosirea forțelor de intervenție, iar o a treia persoană fiind scoasă din apă de către conducătorul celei de-a doua ambarcațiuni. Din păcate, echipajele medicale aflate la fața locului au constatat decesul acesteia.