Drapelul României arborat pe Vârful Moldoveanu de Ziua Națională7Foto© observatornews.ro

Drapelul României arborat pe Vârful Moldoveanu de Ziua Națională

, 8 știri, 16 vizualizări

Într-un demers inedit, de Ziua Națională, împreună cu Jandarmeria Montană Brasov și cu colegul nostru Răzvan Petrescu i-am însoțit pe militarii care au arborat drapelul pe "acoperișul" României, Vârful Moldoveanu. Îi cunoaștem mai bine pe cei care îmbracă zilnic haina militară și, prin ei, redescoperim frumusețea Alpilor Transilvaniei.

Colonel Cristian Elly Paliștan, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean "Nicolae Titulescu" Brașov: Obiectivul principal este să punem drapelul pe vârf, dar să ajungem în siguranță de unde am plecat.

Andreeea Țopan, reporter Observator: Am demarat impreuna acest demers pentru ca să-i ajutăm pe cei care se uită la noi să descopere locuri frumoase din România, să vină mult mai bine pregătiți, mult mai bine echipați, astfel încât dumneavoastră, cu toții, să aveți cât mai puține intervenții.