Drept la replică de la Claudiu Târziu3Foto© realitatea.net

Drept la replică de la Claudiu Târziu

, 8 știri, 34 vizualizări

Având în vedere articolul ”Târziu – cârtița rusă în AUR?”  publicat pe cotidianul.ro, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR Claudiu Târziu a trimis pe adresa redacției cotidianul un drept la replică pe care îl publicăm integral:

”Consider acuzațiile care mi se aduc după discursul din 24 ianuarie de la Iași, din deschiderea evenimentelor privind sărbătorirea Unirii Principatelor Române, drept absolut incalificabile. Și le resping cu fermitate.

Ce am spus de fapt? Am declarat că idealul reîntregirii nu poate fi abandonat și că fără reunificarea românilor nu putem să pretindem că suntem cu adevărat suverani. Acest ideal trebuie urmărit pe mai departe. Așadar, ce face discursul meu să fie unul revizionist? Absolut nimic. Revizionismul înseamnă să revizuiești frontierele în scop strict politic, fără niciun fel de argument de ordin istoric, documentat, și că o faci doar ca să îți atribui teritorii suplimentare.