
Emil Hurezeanu: Suntem rezervați cu privire la trimiterea de trupe românești în Ucraina
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a declarat că la reuniunea de la Paris s-a luat în discuție posibilitatea ca țările europene membre NATO să trimită forțe de menținere a păcii în Ucraina.
”A fost o idee, una din posibile concluzii ale primei reuniuni în grup de la Paris, că, dacă participă trupe europene ale unor țări membre NATO în operațiuni de păstrarea păcii din Ucraina, într-o situație neașteptată, ele pot fi acoperite de Articolul 5, de solidaritate – toți pentru unul, unul pentru toți – al Cartei NATO. N-a rămas această concluzie”, a declarat Emil Hurezeanu, la Prima Tv.
Potrivit acestuia mai multe țări au rezerve în legătură cu un astfel de scenariu.
”După cum se știe, există o rezervă, nu numai a noastră. A fost exprimată și de Germania, și de Polonia, și de Spania. Nu știu dacă sunt dorite, americanii nu vor să mai trimită trupe, nu vor să-și mai trimită our boys într-un teatru de operație. Și nu știm nici ce vor, până la urmă, europenii. Cum vor ieși din această mare încercare? Punem împreună resurse? Când e vorba de bugete militare, facem o industrie de apărare comună? Facem o armată comună? Încă nu sunt răspunsuri”, a spus Emil Hurezeanu.