
Erika Kirk, discurs emoționant după ce soțul ei a fost asasinat: Vocea acestei văduve va răsuna în toată lumea
Într-o transmisiune live, stând lângă scaunul gol al soțului ei, pe care acesta îl folosea la înregistrările podcastului, ea a citat din Biblie și a vorbit despre dragostea lui pentru președintele Donald Trump, vicepreședintele JD Vance, Statele Unite și pentru cei doi copii ai cuplului, relatează BBC, citată de news.ro. Kirk, un activist de dreapta, a fost împușcat mortal miercuri, în timpul unui eveniment în aer liber, în Orem, Utah. Suspectulîn cazul asasonării sale, Tyler Robinson, a fost arestat joi seară după ce s-a predat poliției.
În discursul său, Erika Kirk a promis: "Vocea soțului meu va rămâne". Transmisiunea de la sediul Turning Point USA din Arizona a început cu câteva minute de liniște, în timp ce camera filma scaunul gol al lui Charlie Kirk. Când văduva lui a început să vorbească, și-a ridicat privirea în sus și a rostit o rugăciune. Apoi le-a mulțumit salvatorilor care au încercat să îl salveze, echipei soțului ei și Casei Albe.
"Domnule Președinte, soțul meu v-a iubit. Și știa că și dumneavoastră l-ați iubit", a spus ea printre lacrimi, mulțumindu-le de asemenea lui Vance și soției acestuia, Usha, pentru că au însoțit sicriul înapoi în Arizona. "Dar cel mai mult, Charlie și-a iubit copiii. Și m-a iubit pe mine. Din toată inima. Și s-a asigurat că știu asta în fiecare zi", a spus ea.