
Estonia acuză Rusia că a încălcat spațiul aerian al NATO pentru a proteja un petrolier din flota fantomă a Kremlinului
Greenpeace afirmă că această navă face parte din flota fantomă a Kremlinului, care constă din petroliere vechi ce permit regimului de la Moscova să ocolească sancțiunile impuse de Occident împotriva sectorului petrolier rusesc.
Incidentul a început miercuri la ora locală 17.30 (inclusiv ora României), când Marina estonă a comunicat radio cu petrolierul, care se afla în apropierea Insulei Naissaar, în largul Tallinnului – în apele teritoriale estone -, a precizat pentru Reuters comandantul Ivo Vark.
„Estonia avea obligația să verifice documentele și statutul juridic” al petrolierului, dar „nava a refuzat orice cooperare și și-a continuat drumul către Rusia. Folosirea forței, inclusiv imobilizarea, au fost considerate inutile”, a declarat comandantul eston.