Europarlamentarul Cristian Bușoi a fost desemnat președinte interimar al PNL Timiș2Foto© jurnalul.ro

Europarlamentarul Cristian Bușoi a fost desemnat președinte interimar al PNL Timiș

, 4 știri, 22 vizualizări

„Le-am spus liberalilor din PNL Timiș cu care m-am întâlnit azi că Timișoara este simbolul dreptei și epicentrul democrației din România. Fiind unul dintre orașele mari ale țării, contează mult pentru PNL să obțină un scor bun la Timișoara. De aceea, această filială are nevoie de unitate și solidaritate. Am încredere că președintele interimar Cristian Bușoi – om de partid și europarlamentar cu experiență - va gestiona cu înțelepciune situația de aici”, anunță pe Facebook Nicolae Ciucă.

El afirmă că, din punctul său de vedere, „cel mai important lucru din această perioadă este stabilitatea țării”.

„Aceasta poate fi asigurată acum doar de construcția politică ce formează actuala coaliție. Iar această guvernare a avut rezultate economice extrem de bune, cum este absorbția fondurilor europene, pe care am reușit să o creștem - pentru prima dată în istorie – la 76%, într-un singur an”, încheie Ciucă.