Europarlamentarul Victor Negrescu propune trei variante pentru a obține o decizie favorabilă aderării României la Spațiul Schengen
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu afirmă duminică, într-o postare pe Facebook, că există trei variante posibile pentru obținerea unei decizii favorabile aderării României la Schengen până la finalul anului și apreciază că, în contextul discuțiilor purtate în ultima vreme la Viena și cu reprezentanți ai instituțiilor europene, șansele aderării țării noastre la zona de liberă circulație au crescut simțitor.
Surse guvernamentale de la București au anunțat săptămâna trecută că la Consiliul JAI de pe 4-5 decembrie nu va exista un vot privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, deși posibilitatea unui astfel de vot era prevăzută în agenda provizorie a reuniunii.
Sursele citate au mai precizat că există discuții privind organizarea unui Consiliu JAI extraordinar spre finalul lunii decembrie, unde ar urma să se analizeze aderarea României la Schengen în două etape, prima fiind cu intrarea frontierelor aeriene în spațiul european de liberă circulație, din martie 2024.