
Evgheni Prigojin, șeful Grupului Wagner, a murit într-un accident de avion în Rusia
, 97 știri, 131 vizualizări
Agenția Federală de Transport Aerian din Rusia a lansat o investigație cu privire la prăbușirea aeronavei Embraer, care a avut loc miercuri în regiunea Tver, printre pasageri numărându-se și Evgheni Prigojin, potrivit agenției ruse de presă TASS.
"A fost declanșată o anchetă cu privire la prăbușirea aeronavei Embraer, care a avut loc în această seară în regiunea Tver. Potrivit listei de pasageri, printre aceștia se numără și numele și prenumele lui Evgheni Prigojin", a menționat agenția.
“ E clar că varianta aleasă a fost una cât mai vizibilă, cât mai evidentă, cât mai spectaculoasă. Iată, se vede cât se poate de clar se prăbușește avionul din slava cerului, se prăbușește. Nu mai are o…
Mircea Badea,
“S-a vrut ca moartea lui Prigojin să fie spectaculoasă” | Mircea…
“ El pare nu pare altfel avariat, decât lipsa aripii respective. În mod evident, el cade relativ integral fără aripa respectivă. Cade într-o singură bucată pe sol. Acolo are loc dispersia elementelor…
Mircea Badea,
“S-a vrut ca moartea lui Prigojin să fie spectaculoasă” | Mircea…
“ Ori o rachetă care i-a distrus doar aripa, ori o bombă mică. Nu-ți trebuia cine știe ce pentru a distruge o aripă. E clar, atunci când avionul cădea nu avea o aripă, fusese distrusă încă de…
Mircea Badea,
“S-a vrut ca moartea lui Prigojin să fie spectaculoasă” | Mircea…
“ Lucrăm. Temperatura este de 50 de grade Celsius peste zero. Totul este așa cum ne place. Wagner efectuează activități de recunoaștere și căutare, aducând și mai multă măreție Rusiei, pe toate…
Evgheni Prigojin,
Cum s-a prăbușit avionul în care se afla Evgheni Prigojin. Abia…
“ Dacă aș fi în locul lui, aș avea grijă ce mănânc. Aș fi cu ochii pe meniul meu
Joe Biden,
Biden, prima reacție. Dacă se confirmă, nimeni nu ar trebui să fie…
“ Poate vă amintiți că, atunci când am fost întrebat de dumneavoastră [reporterul] despre asta [Prigojin], am spus că voi avea grijă ce beau și în ce mă plimb. Nu știu sigur ce s-a întâmplat, dar nu…
Joe Biden,
Prima reacție a luI Joe Biden după anunțul morții lui Evgheni…
“ Dacă aș fi el, aș fi atent la ce mănânc. Aș fi cu ochii pe meniul meu
Joe Biden,
Prima reacție de la Casa Albă, despre avionul prăbușit al lui…