
Executivul reduce sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare la 300 lei. Ședință, la 16.00
, 23 știri, 26 vizualizări
Guvernul se reunește, luni, în ședință, de la ora 16.00, pentru a aprobaprimele măsuri de reducere a cheltuielilor, respectiv Ordonanța care stabilește cuantumul sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare până la 300 lei brut lunar.
De asemenea, pe agendă este și Ordonanța care abrogă operaționalizarea structurilor antifraudă teritoriale județene.
Blocul Național Sindical a anunțat luni, în numele celor cinci mari confederații sindicale din România, că a fost semnată o scrisoare comună adresată premierului Ilie Bolojan, prin care se solicită o întâlnire de urgență în cursul acestei zile, înainte de adoptarea măsurilor de austeritate aflate în discuție la nivel guvernamental.
“ ICCJ tocmai a dat ordin să scadă sporul de condiții vătămătoare la 300 lei și a crescut sporul de solicitare neuropsihică și confidențialitate, ca să nu scadă de fapt salariile. Mai țineți minte când…
Claudiu Năsui,
Năsui acuză că ÎCCJ a redus un spor și a majorat altele: „Le pasă doar…
“ Tehnic vorbind, cea mai simplă explicație a actului normativ era că plafonarea de la 1.500 coboară la 300 de lei și în al doilea rând nu mai sunt acele praguri intermediare între 0 și 1.500 de lei cum…
Florin Manole,
Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei pentru toți…
“ Sporurile nu sunt o idee greșită, ele trebuie să existe acolo unde se justifică, dar este nevoie de echilibru și transparență. Aceasta este direcția pe care o urmăm
Florin Manole,
Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei pentru toți…