4Foto1Video© romaniatv.netExplozie urmată de incendiu într-un bloc din Brașov
, 6 știri, 0 vizualizări
Incendiul a izbucnit în jurul orei 22:00. Martorii au relatat că au auzit o bubuitură puternică, urmată de o flacără imensă care a cuprins apartamentul.
Proprietarul locuinței a fost rănit grav.
„A suferit arsuri la nivelul feței și la nivelul membrelor superioare. I s-a acordat asistență medicală la fața locului, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Județean Brașov pentru investigații medicale suplimentare”, a precizat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, potrivit Observator.
Fumul a cuprins întreaga scară Fumul gros s-a răspândit rapid pe întreaga scară a blocului. Locatarii au fost evacuați până când pompierii au reușit să stingă incendiul și să ventileze imobilul.