
Familiile celor trei tineri români luați de apele râului Natisone cer despăgubiri de aproape 4 milioane de euro în Italia
Familiile celor trei tineri care au murit în urma tragediei de la Natisone, Italia, pe 31 mai 2024, au intentat un proces civil prin care solicită despăgubiri în valoare totală de 3,7 milioane de euro. Părinții și frații Biancăi Doroș, Patriziei Cormoș și ai lui Cristian Molnar au înaintat acțiunea în instanță împotriva Ministerului de Interne și a Agenției Regionale de Coordonare Sanitară.
Potrivit documentelor depuse de avocatul Maurizio Stefanizzi, daunele solicitate sunt de natură materială, morală și biologică și au fost calculate conform unui tabel național unic, pe baza jurisprudenței existente.
Sumele cerute sunt împărțite după cum urmează: familia Cormoș solicită 1.269.000 de euro, familia Doroș 1.200.000 de euro, iar familia Molnar 1.243.000 de euro.