
FBI acuză Coreea de Nord pentru cel mai mare furt de criptomonede din istorie
„Coreea de Nord este responsabilă pentru furtul a aproximativ 1,5 miliarde de dolari în active digitale de la bursa de criptomonede Bybit”, a anunțat agenția americană într-un comunicat oficial, citat de AFP.
Cofondatorul și CEO-ul Bybit, Ben Zhou, a confirmat vineri pe X că hackerii au sustras „aproximativ 400.000 de ethereum” în timpul operațiunii. Ethereum este a doua cea mai mare criptomonedă din lume ca valoare de piață, fiind utilizată pe blockchain pentru tranzacții descentralizate.
FBI a identificat gruparea cibernetică nord-coreeană Lazarus, cunoscută și sub numele de TraderTraitor, ca fiind responsabilă pentru acest atac. Potrivit anchetatorilor, hackerii „au convertit rapid o parte din activele furate în bitcoin și alte active digitale împrăștiate pe mii de adrese de pe numeroase blockchains”.