4Foto© jurnalul.roFemeie rănită în Capitală după ce un cablu de tramvai s-a rupt și a căzut pe trotuar
O femeie a fost rănită de un cablu de tramvai pe o stradă din București. Acesta a fost rupt de un camion. Femeia primește îngrijiri medicale, iar circulația tramvaielor prin zonă este oprită.
STB anunță că joi, în jurul orei 11.20, la intersecția străzii Calea Dudești cu Șoseaua Mihai Bravu, un camion a acroșat un fir de la rețeaua electrică de contact a tramvaielor. În cădere, cablul a lovit o femeie aflată pe trotuar. Victima a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD.
Liniile de tramvai din zonă, 1, 10, 19, 23, 27, 49, sunt momentan blocate.
STB a înființat două linii navete de autobuze pentru preluarea pasagerilor: 601, între terminalul Romprim și intersecția Obor, și 623, între terminalul Faur și intersecția strada Nerva Traian cu Bulevardul Octavian Goga.