
Finanțare europeană pentru proiecte de exploatare a cuprului, grafitului și a magneziului
Marți, Comisia Europeană a aprobat o listă cu 47 de proiecte strategice în domeniul materiilor prime critice necesare pentru tehnologiile de vârf. Investiția totală este evaluată la aproximativ 22 de miliarde de euro, iar o parte din finanțare este destinată unor proiecte din România. Cel mai important vizează exploatarea și prelucrarea cuprului, a anunțat ministrul economiei, Bogdan Ivan.
Bogdan Ivan: ”300 de milioane de euro pentru extracția și rafinarea cuprului aurului din subsolul României. În momentul de față, România depinde de importurile de cupru din state din afara Uniunii Europene. Odată cu acest proiect, care va produce anual 20.000 de tone de cupru concentrat, vom asigura atât necesarul economiei românești pe tot ce înseamnă industria producătoare, cât și o parte semnificativă din cea europeană. Cuprul e esențial în tot ce înseamnă microconductori, în tot ce înseamnă industria automotivelor, industria spațială și apărare.”
Producția europeană de cupru va crește astfel cu 2,3%, a mai precizat ministrul economiei. Alte două proiecte de exploatare a unor resurse importante din subsolul României, care au fost selectate pentru a primi finanțare europeană, vizează extracția grafitului și a magneziului. România va fi singura țară din Uniunea Europeană care va exploata această materie critică pentru industria aeronautică și cea farmaceutică, a mai afirmat Bogdan Ivan. /editor Florin Lepadatu/