Fiul fondatorului Direcția 5, condamnat la 1 an de închisoare5Foto© cancan.ro

Fiul fondatorului Direcția 5, condamnat la 1 an de închisoare

, 6 știri, 12 vizualizări

Carmin Ionescu, fiul binecunoscutului chitarist Marian Ionescu – fondatorul trupei Direcția 5 – se află din nou în atenția publică din cauza unor probleme cu legea. Recent, acesta a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând sub influența substanțelor interzise. Totul s-a petrecut în urmă cu aproape cinci ani, dar dosarul a fost soluționat abia acum de magistrații de la Judecătoria Sector 1 din București.

Incidentul a avut loc pe 8 august 2020, într-o zonă intens circulată din Capitală – Piața Presei Libere. Carmin Ionescu a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție care l-a supus unui test drugtest de rutină. Rezultatul a fost pozitiv pentru cocaină, iar tânărul a fost dus imediat la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea probelor biologice. Analizele toxicologice au confirmat prezența substanțelor psihoactive în organism, în concentrații ce îi afectau capacitatea de a conduce în siguranță.

În timpul anchetei, Carmin Ionescu nu a încercat să se sustragă răspunderii. Dimpotrivă, le-a spus procurorilor că a consumat cocaină cu două zile înainte de a fi oprit de polițiști. Expertiza medico-legală a stabilit că, în momentul respectiv, sub influența drogului, capacitatea sa de a conduce era afectată, potrivit mediafax.ro.