Florentino Perez, conferință de presă în urma scandalurilor de la Real Madrid4Foto© sport.ro

Florentino Perez, conferință de presă în urma scandalurilor de la Real Madrid

, 4 știri, 0 vizualizări

Florentino Perez, legendarul președinte al lui Real Madrid, a organizat marți de urgență o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat că vor fi organizate alegeri pentru șefia clubului. În acest fel, Perez vrea să se asigure că are în continuare susținerea membrilor comisiei, în condițiile în care în ultima perioadă mai multe scandaluri din interiorul clubului au ajuns în presă. Perez crede că acestea au fost divulgate intenționat de anumite persoane în încercarea de a destabiliza clubul și de a pune mâna pe putere la Real Madrid.

Cu toate acestea, jurnaliștii prezenți în sala de conferințe nu au putut să nu îl întrebe pe președintele lui Real Madrid și despre viitorul antrenor al echipei. Presa din Spania a scris în repetate rânduri că ar fi vorba despre Jose Mourinho, actualul antrenor al celor de la Benfica. Perez a refuzat să dea un răspuns, însă nici nu a negat, nici nu a confirmat venirea lui Jose Mourinho. Conducătorul clubului de pe ”Bernabeu” s-a rezumat la a spune că madrilenii nu sunt deocamdată în punctul de a decide noul antrenor.

”Nu voi vorbi despre antrenori sau jucători, voi candida pentru a reda patrimoniul membrilor clubului. Li se ia, după cum văd zi de zi, de către unii jurnaliști care vor să plec.