Florin Gheorghe a câștigat iUmor 2023, sezonul 15 și premiul de 20.000 de euro. În finală, a povestit cum și-a dat demisia de la job
Gala de decernare a mult râvnitului trofeu și, desigur, a premiului de 20.000 de Euro, a fost deschisă de George Tănase, care, alături de Iulia Albu, Mike și Ionuț Rusu, a pus în scenă un act delicios de umor, inspirat din parcursul lor în America Express – Drumul Soarelui: „Traiul alături de o vedetă este ca un drum pe Valea Prahovei, duminica – plin de înjurături!”, stârnind hohote de râs în platou.
Teodora Nedelcu, Florin Gheorghe, Varză și Fillipo Spreafico au fost cei patru finaliști care au încercat să-i convingă pe jurații show-ului de umor că merită să meargă la votul publicului. Florin Gheorghe a reușit să obțină cele patru like-uri, iar numărul său i-a cucerit pe toți cei din platoul de filmare, însă, și pe telespectatori, pentru că a fost intens votat: „Merită să câștige, așa că votați-l intens!“, a exclamat Delia. „Dacă e să nu câștigi, să știi că ai cununiile legate, altfel nu-mi explic. Ai avut un moment demn de finală, bravo!”, i-a mărturisit Cosmin Natanticu.
Telespectatorii l-au votat într-un număr foarte mare, astfel că a fost desemnat câștigătorul sezonului 15 iUmor: „Mulțumesc oamenilor de acasă care m-au votat, mulțumesc familiei, vă mulțumesc tuturor!”.