
Florin Salam, audiat de polițiști într-un dosar de proxenetism și cămătărie
, 9 știri, 38 vizualizări
Poliția Capitalei a făcut în această dimineață 11 percheziții și a pus în aplicare 39 de mandate de aducere în cadrul unui dosar de proxenetism și cămătărie. Printre persoanele care au fost aduse la audieri se numără și cântărețul de manele Florin Salam.
Acesta a venit la Secția 24 Poliție pentru a da declarații în calitate de martor pe speța care are legătură cu infracțiunea de proxenetism. Potrivit unor surse ar fi vorba de mai multe femei care și-ar fi desfășurat activitatea în zona Centrul Vechi a Capitalei.
Discuțiile cu manelistul nu au durat mult. La audieri au fost aduse și două recepționere de la un hotel din centrul Bucureștiului dar și mai mulți membrii ai clanurilor Ștoacă și Macula.