Fostul antrenor al Petrolului revine în SuperLigă după doar trei zile6Foto© sport.ro

Fostul antrenor al Petrolului revine în SuperLigă după doar trei zile

, 8 știri, 14 vizualizări

Imediat după despărțirea de Petrolul Ploiești, Florin Pîrvu l-a înlocuit pe Nicolae Dică, demis, la rândul său, de ilfoveni. Dică (43 de ani) a rezistat aproape două luni la Voluntari, timp în care, sub comanda sa, echipa a pierdut de patru ori și a remizat de trei ori, fără să câștige vreun meci.

În mandatul său la Petrolul, început în 2023, Florin Pîrvu (48 de ani) a condus echipa în 48 de meciuri, din care a rezultat un bilanț perfect echilibrat, cu 16 victorii, 16 remize și 16 eșecuri suferite.

Pe de altă parte, Petrolul Ploiești negociază, acum, venirea lui Eugen Neagoe, pentru ocuparea locului rămas vacant, pe banca tehnică.