Fostul ministru Daniel Chițoiu, citat astăzi la audieri la Parchet în cazul accidentului în care au murit doi oameni
Fostul ministru Daniel Chițoiu este așteptat joi la audieri la Parchetul Tribunalului Argeș în cazul accidentului rutier în care a fost implicat în 26 decembrie și care s-a soldat cu decesul a două persoane.
Procurorul Cătălin Arsene de la Parchetul Tribunalului Argeș a declarat pentru HotNews.ro că Daniel Chițoiu a fost citat la audieri pentru astăzi în dosarul în care este începută urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Luni, Parchetul General a anunțat că dosarul privind accidentul rutier în care a fost implicat Daniel Chițoiu a fost preluat de Parchetul Tribunalului Argeș de la Parchetul Judecătoriei Pitești, "având în vedere intensa reflectare în mass-media" a acestui caz și "calitatea de membru în organele de conducere ale unei formațiuni politice a unuia din șoferii implicați în accident".