5Foto© romaniatv.netFostul ministru PSD al Agriculturii cere demisia lui Ilie Bolojan
Fostul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, îi cere demisia premierului interimar Ilie Bolojan. Social-democratul îl acuză pe șeful Guvernului că împinge fermele românești spre faliment. Mai mult, susține el, producătorii români sunt sufocați de costuri și de concurența importurilor, în timp ce statul rămâne pasiv. Fostul ministru transmite totodată că PSD este pregătit să preia guvernarea.
Fostul ministru al Agriculturii a lansat acuzații grave la adresa șefului Executivului. Florin Barbu susține că menținerea în funcție a premierului interimar riscă să adâncească criza din sectorul agricol.
Social-democratul leagă direct situația fermierilor de deciziile fiscale luate la nivel guvernamental. El susține că presiunea măsurilor de austeritate se resimte imediat în activitatea producătorilor.


