Fostul polițist criminalist Bogdan Deftu, găsit cu craniul sfărâmat pe un peron, a murit4Foto© observatornews.ro

Fostul polițist criminalist Bogdan Deftu, găsit cu craniul sfărâmat pe un peron, a murit

, 6 știri, 63 vizualizări

Bogdan Deftu a fost internat, în stare critică, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI) – urgențe majore, după ce a fost găsit inconștient și cu răni grave, pe peronul Gării din Câmpina. Fostul polițist criminalist avea asupra sa cadoul pentru un coleg care-l invitase la petrecerea de pensionare. În buzunar au fost găsite portofelul cu bani și acte, iar sub corp, telefonul deschis pe o aplicație de mesagerie, scrie Gândul.

Cu doar patru minute înainte, Deftu trimisese un mesaj prietenilor că urma să coboare din tren. La data de 12 martie, ora 13:00, acesta a plecat din București, cu trenul de la Gara de Nord spre Câmpina, unde urma să se întâlnească cu alți colegi pentru a celebra retragerea din activitate a unui alt polițist.

Momentan, nu se știe ce s-a întâmplat în cele patru minute care s-au scurs de la ultimul mesaj trimis prietenilor până în momentul în care a fost găsit cu capul sfărâmat, la capătul peronului din gara Câmpina. Familia refuză să creadă că moartea fostului polițist a fost doar un accident, așa cum a raportat Poliția de Transport Feroviar, care se ocupă de anchetarea cazului.