
Fostul președinte Nicolas Sarkozy, condamnat la cinci ani de închisoare, afirmă că nu se teme de detenție
Potrivit publicației La Tribune Dimanche, citată de Reuters, Sarkozy va fi încarcerat la închisoarea La Santé din Paris, începând cu 21 octombrie. Într-un interviu acordat ziarului, fostul lider francez a declarat că este pregătit pentru acest moment și că nu se teme de închisoare.
„Nu mi-e frică de închisoare. Voi ține capul sus, chiar în fața porților de la La Santé”, a spus Sarkozy, adăugând că nu solicită tratamente preferențiale.
Nicolas Sarkozy își va petrece timpul în închisoare scriind o carte Sarkozy, care a condus Franța între 2007 și 2012, a afirmat că intenționează să folosească perioada detenției pentru a scrie o nouă carte. De asemenea, el a transmis că nu vrea să se plângă și nici să primească compasiune în timpul încarcerării.