Fotbalist de la U Cluj, prins dopat!3Foto© sport.ro

Fotbalist de la U Cluj, prins dopat!

, 6 știri, 9 vizualizări

Hildeberto Pereira (28 ani), fotbalist portughez de la Universitatea Cluj, a fost depistat cu Furosemid în organism în cadrul unui test antidoping și riscă să fie suspendat pe o perioadă de 2-4 ani, potrivit GSP.

Sursele GSP spun că la începutul lunii septembrie au fost testați 11 jucători.

Hildeberto Pereira a fost testat antidoping pe 6 septembrie și a cerut rezilierea contractului cu U Cluj după ce a aflat că a fost depistat pozitiv la o substanță interzisă, iar clubul a acceptat propunerea.

Portughezul a sosit la U Cluj în vară și a apucat să joace șapte meciuri pentru „șepcile roșii”, marcând chiar și un gol în victoria din Giulești, 2-0 împotriva Rapidului.