Gemeni sănătoși, născuți în utere diferite de aceeași mamă. Afecțiunea rară afectează 1 din 2.000 de femei
, 5 știri, 34 vizualizări
O femeie cu o afecțiune rară, având două utere, a născut gemeni, câte unul din fiecare pântec, într-un spital din nord-vestul Chinei, potrivit oficialilor din domeniul sănătății și a presei de stat, citată de CNN.
Mama, identificată doar după numele de familie Li, a adus pe lume un băiat și o fată prin cezariană, a anunțat Spitalul Popular din Xian, numind acest caz „unul la un milion”.
„Este extrem de rar ca gemenii să fie concepuți în mod natural în fiecare cavitate a uterului și chiar mai rar ca aceste sarcini să fie duse la termen”, a spus spitalul pe contul său oficial de pe platforma de social media Weibo, pe 18 septembrie.