Gemul bunicii, vinovat pentru gaura de miliarde din TVA6Foto© hotnews.ro

Gemul bunicii, vinovat pentru gaura de miliarde din TVA

, 8 știri, 24 vizualizări

Gemul de casă, zacusca sau vinul făcut în gospodărie ar putea părea subiecte de duminică, nu de finanțe publice. Totuși, aceste produse ajung, indirect, în calculele Bruxellesului atunci când Comisia Europeană măsoară cât TVA reușește România să colecteze.

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nica, a explicat că autoconsumul – produsele realizate pentru uz propriu – influențează statistic GAP-ul de TVA, adică diferența dintre cât TVA ar trebui să încaseze statul și cât colectează efectiv.

„Este de notorietate discuția despre producția pentru autoconsum, specifică României. Și ca să dau un exemplu clar: modul în care tratăm gemul pe care îl face în casă bunica”, a declarat Nica la Antena 3. „Din păcate, astăzi, da – este calculat la GAP-ul de TVA”, a confirmat șeful ANAF.