
George Becali, despre George Simion: L-a înnebunit TikTok ul
Tensiunile dintre Gigi Becali și liderul AUR, George Simion, au escaladat după ce liderul AUR a afirmat într-un clip postat pe TikTok că „la ora 01:00 noaptea l-au trimis pe Gigi să încerce și așa și așa și așa, poate merge cu mine. Cu mine nu merge! Eu mă sfătuiesc cu Călin Georgescu, nu cu oameni corupți, implicați în corupție, care au încercat să ne corupă.”
Becali a respins, la Digi24, acuzațiile, susținând că nu are afaceri cu statul, nu are dosare penale și nu este protejat de niciun „sistem”. Acesta a sugerat că Simion este influențat negativ de rețelele sociale: „TikTok-ul l-a îndrăcit. Acolo sunt dracii. Nu mai gândește clar.”
Becali a mai susținut că mișcarea suveranistă nu mai poate fi controlată de Simion pentru că „alți oameni, mai deștepți, vor intra în politică și îl vor înlocui”, adăugând că „nu vreau să râd de el, dar el e istorie acum”.