
Georgieni și turc arestați în Georgia pentru tentativă de vânzare a uraniului în valoare de 3 milioane de dolari
Două persoane, un cetățean georgian și unul turc, au fost arestate în orașul Batumi, Georgia. Aceștia sunt acuzați de manipularea și tentativa de vânzare a unei substanțe radioactive deosebit de periculoasă. Cei doi încercau să vândă o cantitate nespecificată de uraniu, dar estimată la 3 milioane de dolari. Informația a fost confirmată de Serviciul de Securitate al Georgiei, citat de Reuters.
Potrivit procurorilor, cetățeanul georgian achiziționase uraniul pe cale ilegală și intenționa să îl vândă partenerului său turc. Cei doi au fost prinși în flagrant de autorități, într-o acțiune derulată în vestul Georgiei, în orașul Batumi de la malul Mării Negre.
În urma intervenției, autoritățile au confiscat două fiole ce conțineau substanța suspectă. De asemenea, vehiculul cu care fusese transportat materialul radioactiv a fost verificat cu ajutorul unui scaner de radiații.