2Foto© stirileprotv.roGermania îl acuză pe JD Vance de ipocrizie în legătură cu afirmația că UE s-ar fi amestecat în alegerile din Ungaria
Purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene au reacționat la comentariile vicepreședintelui SUA, JD Vance, care a acuzat UE de ingerință în alegerile din Ungaria. Unul dintre aceștia, Thomas Regnier, a subliniat că autoritățile europene au stabilit „un cadru solid pentru a se asigura că alegerile rămân în mâinile cetățenilor”.
Purtătorul de cuvânt pentru tehnologie al Comisiei, Thomas Regnier, a declarat într-un ton ușor ironic că „ce au făcut birocrații europeni a fost să stabilească un cadru solid pentru a se asigura că alegerile rămân în mâinile cetățenilor noștri”, scrie The Guardian.
Comentariile vizau oficial reglementarea platformelor sociale, dar transmiteau și un mesaj indirect către vicepreședintele american. Ulterior, sub presiunea presei, purtătoarea de cuvânt pentru afaceri externe a UE, Anitta Hipper, a oferit clarificări suplimentare.