Ghidul e-Factura a fost actualizat. Schimbările privind autofacturarea și descărcarea facturilor
Un aspect important semnalat de contribuabili a fost imposibilitatea accesării sistemului în situațiile în care au loc lucrări de mentenanță la nivelul Spațiului Privat Virtual. În acest sens, utilizarea e-Factura se poate face acum direct de pe site-ul ANAF (trebuie însă ca utilizatorul să aibă cont în SPV, unde s-a înregistrat în baza certificatului digital).
„Fiecare discuție și fiecare îmbunătățire adoptată au ținut cont de nevoile semnalate de contribuabili. Avem deja o serie importantă de actualizări, din care reamintesc: a fost introdusă și funcția de autofacturare, platforma nu mai poate înregistra aceeași factură de mai multe ori, a fost introdusă filtrarea pe criterii specifice, descărcarea facturilor se poate face direct în PDF, a fost rezolvată problema zecimalelor și lista continuă.
Acum lucrăm la o aplicație simplificată pentru firmele mici care nu au un volum mare de facturi, pe care o vom lansa la începutul lunii martie. Am spus de la bun început că sistemul este unul perfectibil și că ne-am angajat să fim flexibili și receptivi la feedback, iar toate aceste modificări demonstrează această deschidere de a face implementarea cât mai accesibilă”, a explicat ministrul Marcel Boloș.