Grav accident în județul Neamț. Șase persoane, între care și doi copii, la spital3Foto© stirileprotv.ro

Grav accident în județul Neamț. Șase persoane, între care și doi copii, la spital

, 5 știri, 18 vizualizări

Potrivit primelor verificări, un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din județul Tulcea, care se deplasa pe E85, având direcția de deplasare spre municipiul Roman, ar fi pierdut direcția de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de o femeie de 46 de ani, din județul Vaslui.

La fața locului au intervenit forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Roman, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, o autospecială de descarcerare grea, o ambulanță SMURD TIM și o ambulanță SMURD EPA. Totodată, au fost trimise două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean.

„Din păcate, bărbatul în vârstă de 41 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD TIM declarând decesul acestuia. O femeie în vârstă de 37 de ani și doi copii (în vârstă de 3 și 9 ani) au necesitat îngrijiri medicale. Aceștia au fost preluați de un echipaj de la SAJ și ulterior transportați la spital.Celelalte două persoane implicate în accident, o femeie de 47 de ani și un bărbat de 51 de ani, cu traumatisme la nivelul toracelui și membrelor superioare, au fost preluate de la echipajele SMURD și SAJ și transportate la CPU Roman”, a transmis ISU Neamț.