Grecia închide Acropola din Atena miercuri din cauza căldurii
, 8 știri, 19 vizualizări
"Ministerul Culturii informează că, astăzi, situl arheologic al Acropolei va rămâne închis între orele locale 12:00 și 17:00 (09:00 GMT - 14:00 GMT)", a anunțat instituția greacă în contextul în care temperaturi ce ar putea să ajungă la 43 de grade Celsius sunt așteptate în Grecia miercuri și joi în cadrul primei canicule din 2024.
Acest sit, inclus în patrimoniul mondial UNESCO și vizitat de un număr mare de turiști, ar putea fi vizat de această măsură și în zilele următoare.
Grecia, o țară mediteraneeană obișnuită cu caniculele, se confruntă cu călduri puternice de mai multe zile, iar "un vârf termic" este așteptat pentru miercuri și joi.