
Grindeanu: Vom pierde peste 200 de milioane de euro dacă legea pensiilor speciale nu va fi adoptată
„Să știți că e o dată de 28 noiembrie pe care dacă până la data respectivă, ca Bornă, ca Milestone, nu avem o lege aprobată, pierdem peste 200 de milioane de euro. Eu vă spun că cea mai rapidă formă e cea pe care am propus-o eu, în coaliția, alatăieri. Dacă stăm după guvern, dacă stăm, guvernul e obligat să stea după motivarea CCR-ului, guvernul e obligat să facă anumite lucruri, se putea să ieșim din termen. Așa că trebuie să se decidă,” a spus Grindeanu.
Grindeanu a precizat că legea pensiilor magistraților trebuie refăcută rapid, dar corect, pentru că oamenii s-au săturat de privilegii, potrivit gandul.ro.
„Eu cred că țara își dorește cât mai repede ca aceste aberații, aceste inechități să fie înlăturate. Românii nu vor să vadă că sunt unii care ies la pensie la 48-49 de ani, cu pensii de 6, 7, 8, 9 mii de euro. Românii vor să vadă că există echitate. Românii vor să vadă că noi, oamenii politici,facem lucruri ca atunci când există derapaje și excese, cum sunt acestea, să le îndreptăm rapid”, a spus Grindeanu.