2Foto1Video© stirileprotv.roGuvernul a actualizat lista de medicamente gratuite și compensate
Guvernul României a aprobat joi, 5 martie 2026, o nouă actualizare a listei medicamentelor gratuite și compensate, prin care 33 de medicamente noi vor fi incluse și indicațiile terapeutice pentru alte 19 medicamente vor fi extinse, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Potrivit ministrului, este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani, iar în ultimele șapte luni lista tratamentelor compensate a fost extinsă cu peste 90 de medicamente și noi indicații terapeutice. Rogobete a subliniat că noile medicamente vor ajunge mai repede la pacienți, beneficiind de acoperire financiară în sistemul public de sănătate. Pentru unele tratamente inovatoare, pacienții ar fi trebuit anterior să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar.
Un element important al actualizării este introducerea în sistem a primului medicament radiofarmaceutic Lutetium Vipivotide Tetraxetan, destinat tratamentului cancerului de prostată. De asemenea, alte 14 medicamente noi vor intra în Programul Național de Oncologie, pentru tratamente în diverse forme de cancer.