
Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%
România își reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 și va continua această traiectorie și în următorii ani, anunță Ministerul Finanțelor, după ce Eurostat a anunțat marți că deficitul bugetar ESA a fost de 9,3% din PIB la finalul anului trecut.
Ministerul Finanțelor precizează că deficitul bugetar al României calculat conform metodologiei naționale „cash” a fost, în 2024, de 8,65% din PIB, respectiv 152,72 miliarde lei, iar deficitul bugetar ESA, conform datelor oficiale ale Eurostat a fost de 9,3% din PIB la finalul anului trecut.
„Calculul deficitului s-a făcut în sistemul de raportare accrual, definit în Sistemul European de Conturi (ESA 2010), precum și în regulamentele emise în aplicarea Tratatului de instituire a Uniunii Europene. Astfel, diferența dintre cele două abordări este rezultatul aplicării unor metodologii diferite de estimare”, arată Ministerul Finanțelor într-un comunicat.