Guvernul va plafona adaosul comercial și la cozonac, smântână, carne tocată, orez, bulion de roșii, margarină și drojdie4Foto© hotnews.ro

Guvernul va plafona adaosul comercial și la cozonac, smântână, carne tocată, orez, bulion de roșii, margarină și drojdie

, 10 știri, 11 vizualizări

Guvernul a decis să extindă perioada de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență privind plafonarea adaosului comercial la unele produse agricole și alimentare pentru încă 90 de zile și să adauge pe lista de alimente cozonacul, carnea tocată, smântâna, orezul, bulionul de roșii, margarina, drojdia și perele.

“Având în vedere că urmează perioada de iarnă, când cheltuielile cu utilitățile în locuințe și gospodării cresc și, ținând cont de faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă nevoia de consum crește, iar bugetul destinat cumpărăturilor vizează cu preponderență achiziția de alimente, pentru a veni în întâmpinarea consumatorilor, s-a considerat ca fiind necesară extinderea perioadei de aplicare a prevederilor OUG nr.67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare pentru o nouă perioadă de 90 de zile”, spun oficialii MADR.

O altă măsură nou introdusă prin acest proiect vizează produsele agricole și alimentare care intră vrac pe teritoriul României și nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare. În cazul acestora cota de adaos comercial va fi de maximum 5% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte prevăzute de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune.