Hezbollah a lansat o rachetă balistică împotriva sediului Mossad din Tel Aviv
Gruparea șiită libaneză Hezbollah a anunțat miercuri că a lansat o rachetă balistică ce a vizat sediul agenției de spionaj Mossad, la periferia orașului Tel Aviv, relatează Reuters, EFE și AFP.
„Luptătorii Rezistenței Islamice au tras miercuri în jurul orei 6:30 (3:30 GMT) cu o rachetă balistică de tip «Qader-1» împotriva sediului comandamentului Mossad din suburbiile Tel Avivului, responsabil pentru asasinarea liderilor grupării, dar și exploziilor de pagere și walkie-talkie, a transmis Hezbollah într-un comunicat, potrivit EFE, citat de Agerpres.
Armata israeliană a anunțat că a interceptat racheta trasă din Liban.
„După ce sirenele au sunat în zonele Tel Aviv și Netanya, a fost identificată o rachetă sol-sol care venea din Liban și care a fost interceptată de apărarea antiaeriană”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.