Hidroelectrica a fost amendată pentru divulgarea datelor personale ale unui număr important de clienți
În urma unei investigații, ANSPDCP a constatat că incidentul de securitate a avut loc în momentul lansării unei aplicații a Hidroelectrica, din cauza unei erori tehnice și a lipsei unor testări suficiente într-un mediu controlat. Conform autorităților, această situație a dus la pierderea integrității și disponibilității datelor cu caracter personal și la divulgarea sau accesul neautorizat la informațiile utilizatorilor.
Incidentul a avut un impact asupra unui număr semnificativ de persoane, iar autoritatea de control a considerat că măsurile implementate de companie anterior nu au fost suficiente pentru a preveni astfel de situații.
În urma sancțiunii, Hidroelectrica a transmis un mesaj oficial prin care își reafirmă angajamentul față de protecția datelor și precizează că problema a fost remediată rapid.