
Horațiu Potra, fiul și nepotul său, arestați în Emirate la cererea autorităților române
Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat, luni, arestarea, la solicitarea statului român, a lui Horațiu Potra, a fiului și nepotului său, care se aflau pe teritoriul acestui stat. Cei trei sunt în prezent în custodia autorităților arabe, până vor fi parcurse procedurile judiciare, transmite MEDIAFAX.
Ministerul Justiției transmite, luni, că au fost purtate discuții, prin intermediul unei videoconferințe, cu autoritățile omologe din Emiratele Arabe Unite.
"În cadrul acestor discuții, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea, la solicitarea statului român, a cetățenilor români P.H., P.A.C. și P.D., aflați pe teritoriul acestui stat, persoanele în cauză fiind și în prezent în custodia acestora, în vederea parcurgerii procedurilor judiciare de extrădare", arată Ministerul Justiției într-un comunicat de presă.