5Foto© mediafax.roHorațiu Potra rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile
Decizia a fost dată, vineri, de Curtea de Apel București. „În baza art. 348 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin. 4, 6 Cod procedură penală constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpații Potra Horațiu, Potra Dorian și Potra Alexandru-Cosmin. Menține măsura arestării preventive luată față de inculpații Potra Horațiu, Potra Dorian și Potra Alexandru-Cosmin până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile”, se arată în soluția pe scurt publicată pe portalul instanțelor de judecată.
Decizia nu este una definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore de la publicare.
Horațiu Potra a fost prins în Dubai în luna și a revenit în țară în luna noiembrie, alături de fiul și de nepotul său, pentru continuarea procedurilor judiciare.
Potra, alături de alți 20 de inculpați, membrii ai grupării sale de mercenari, dar și Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, au fost trimiși în judecată într-un dosar care vizează săvârșirea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale.